Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Ziua de 1 iunie 2019 a însemnat și o sărbătoare emoționantă a sportului de performanță din cetatea Devei: ZIUA HANDBALULUI DEVEAN. Pentru că nu numai gimnastica și-a scris numele cu litere de aur în istoria orașului, ci și handbalul feminin cu acea echipă de aur Universitatea Remin Deva care a cucerit, spectaculos, Challenge Cup 2002.

(În clipul video atașat acestui material, vă prezentăm un colaj de imagini suprinse la acest mare eveniment de suflet pentru sportul hunedorean.)

Primăria Municipiului Deva organizează, în perioada 13-23 mai 2019, o campanie de ecologizare a orașului, sub genericul ,,DEVA CURATĂ!”.

În acest demers municipiul Deva a fost împărțit în șapte zone de acțiune:

Zona 1 - Cartier Micro 15, Cartier Zăvoi, Zona de agrement Bejan. Delimitare: prelungire Oituz, Policlinica Dacia, sens giratoriu Eminescu/Bălcescu, Trident/Zăvoi, Zona de agrement Bejan, Cartier locuinţe sociale Zăvoi.

Zona 2 - Cartier Dacia, Cartier Dorobanţi. Delimitare: Aleea Armatei, B-dul Bălcescu, Calea Zarandului, Strada Oituz, Strada Mărăşti, Sala Sporturilor.

Zona 3 - Cartier Gojdu. Delimitare: Strada Mărăşti, B-dul Decebal, Strada Mihail Kogălniceanu, Calea Zarandului.

Zona 4 - Cartier Progresul, Cartier Viile Noi. Delimitare: Strada Mihail Kogălniceanu, B-dul Decebal, Strada Horea, Calea Zarandului.

Zona 5 - Centrul Vechi, liziera Cetăţii Deva. Delimitare: Strada Oituz, B-dul Decebal, Dealul Cetăţii, început Strada Iosif Vulcan.

Zona 6 - Cartier Grigorescu.

Zona 7 - Calea Zarandului - Sântuhalm.

Calendarul acțiunilor, pe zile și ore, pentru fiecare zonă va fi anunțat în mass-media, pe pagina de facebook a Primăriei și prin afișe în fiecare cartier.

Invităm alături de noi voluntari: angajați ai Primăriei, asociații de proprietari, asociații și organizații non-profit, elevi, studenți, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societăților comerciale, pe scurt, orice devean cu spirit civic care dorește să trăiască într-un oraș cât mai curat.

Primăria Municipiului Deva va asigura logistica necesară: saci menajeri, mănuși de protecție și se va ocupa de transportul sacilor cu deșeuri adunați de voluntari.

Vom fi în toate cartierele, pe străzi, în parcuri, peste tot unde este nevoie de noi!

Pentru un oraș mai curat e nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi, de responsabilitate civică și respect față de mediul înconjurător!

Haideți să facem împreună DEVA CURATĂ!

 

Nicolae-Florin OANCEA

Primarul Municipiului Deva

 

Mesajul Primarului Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea,

cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române

 

Dragi jandarmi,

 

Este o bucurie și o onoare pentru mine să fiu alături de dumneavoastră, în zi de mare sărbătoare - Ziua Jandarmeriei Române.

În urmă cu 169 de ani, domnitorul Grigore Alexandru Ghica aproba legea de căpătâi care a dat statut juridic armei Jandarmeriei.

De-a lungul istoriei, Jandarmeria Română a trecut printr-un amplu proces de modernizare, devenind o instituție cu tradiție și renume, un pilon al societății românești.

 

Sunteți o forță aflată în slujba românilor, un exemplu de conduită, profesionalism și responsabilitate.

Meseria pe care ați ales-o implică de foarte multe ori datoria și necesitatea de a vă pune propria viață în pericol, pentru a-i salva pe cei aflați la ananghie.

 

Când spun jandarm, mă gândesc și la cei care au îndeplinit cu succes misiuni peste hotare, cei care au stat departe de casă și de familii.

Aș vrea să reamintesc că Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara are un exemplu de dăruire în această nobilă meserie. Este vorba despre colonelul în rezervă, Mihai Aurelian Iosif, care a reprezentat România cu onoare în teatrul de operațiuni din Afganistan, în perioada 2016-2017, și care a fost decorat cu medalia Armatei Americane Combat Action Badge, pentru profesionalismul demonstrat în îndeplinirea misiunilor încredinţate.

 

Dumneavoastră, cei care purtați uniforma cu mândrie, cei care vă respectați jurământul indiferent de vremuri, sunteți garanți ai siguranței românilor, ai ordinii de drept și ai democrației.

Putere, cinste, integritate, ordine și lege sunt doar câteva din reperele care vă conduc în meserie și în viață, și care v-au făcut să câștigați respectul nostru.

 

Angajamentul pe care vi l-ați asumat nu este doar pentru o zi, este unul pe viață. Am încredere că ori de câte ori vă aflați în mijlocul evenimentelor, veți asigura liniștea comunității noastre, veți proteja cetățenii, demonstrând ca întotdeauna, înaltul profesionalism care vă caracterizează.

 

Vă mulțumesc în numele meu, al devenilor, al colegilor din Primăria Municipiului Deva și din instituțiile aflate în subordinea Consiliului Local Deva pentru buna colaborare, pentru aportul important în slujba comunității noastre.

Sacrificiul, curajul și altruismul pe care le arătați ne fac să ne simțim în siguranță.

 

La mulți ani, dragi jandarmi!

Dumnezeu să vă aibă în pază, oriunde vă aflați!

 

 

 

Nicolae-Florin OANCEA,

Primarul Municipiului Deva

 

 

Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, a semnat, marți, 19 martie 2019, la ADR Vest Timișoara, două noi contracte de finanțare, pe fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 1,2 milioane de euro.

Ultimele tweet-uri

VERNISAJ MONICA STOIAN GRASA: „Geometria inocenței” sau povești despre viață și căutările ființei… https://t.co/Feos3tUBy2
EDUCAȚIE PENTRU PATRIMONIU: Micia Rediviva https://t.co/QLGvKfUx9s prin @tripplesworld
DEVA 2019: Jocurile Naționale Special Olympics https://t.co/IBblSGIbnp prin @tripplesworld
Vioara lui Enescu revine la Deva https://t.co/K2qw4eLvzV prin @tripplesworld
Follow Independent HD on Twitter