Octombrie 27, 2020

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Pictorul hunedorean Mircea Popițiu continuă șirul prezențelor pe simezele transilvane, început în primăvara acestui an cu două prezențe în expoziții la Cluj Napoca, cu o expoziție în cadru inedit, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean, chiar astăzi, 19 septembrie 2020.

Așa cum ne-a obișnuit, Mircea Popițiu a dus și la Năsăud parte din ultimele sale creații, cele despre care insistăm a spune că sunt un vârf al creației artistice pentru pictorul hunedorean.

Despre eveniment, vom povesti în zilele ce urmează.

Vineri, 14 august 2020, seara, pe platoul din fața Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, pictorul Mircea Popițiu a deschis, alături de gazde, o nouă expoziție: Neutral. O expoziție din setul a ceea ce noi numim „Popițiu 60”: anul lui aniversar, care s-a potrivit cu un prolific an creativ.

Singura instituție de cultură hunedoreană care s-a păstrat vie chiar și în această perioadă complicată de pandemie, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, organizează astăzi un nou eveniment cultural de excepție: vernisajul expoziției de pictură „Neutral”, semnată de un artist inconfundabil, Mircea Popițiu. Evenimentul, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, are loc de la ora 17:00, în curtea Palatului Magna Curia.

În ciuda perioadei complicate prin care trecem cu toții, lumea artei este vie, iar la Deva ea își împlinește menirea de a se întâlni cu iubitorii ei, constant și consistent, prin galeria privată de artă a pictorului Mircea Popițiu, EM Art Gallery. Așa cum ne-a obișnuit, deja, Mircea Popițiu aduce la Deva un alt maestru al artei românești: Marcel Bunea.

Odată cu săptămâna trecută, s-a încheiat și cel de-al doilea eveniment artistic ce l-a avut în prim plan pe pictorul hunedorean Mircea Popițiu, cel care a călătorit avându-l alături cu lucrări pe maestrul dălților, Ioan Șeu, în capitala Transilvaniei, Cluj Napoca. Ultima expoziție a ținut afișul la Muzeul de Artă clujean, casă primitoare pentru artiștii de valoare.

 

Frumoasă împlinire a artistului la 60 de ani, Mircea Popițiu. Și-a dorit ca acest an să fie altfel și așa a fost. Dar asta a însemnat și ambiție, și foarte multă muncă, și inteligența de a accepta că lumea artiștilor români este ca apa tulbure prin care trebuie să înaintezi cu prudență și capul sus.

Pentru această aniversare specială, Mircea Popițiu a realizat, într-un val de lucru tenace și inspirat, un set de vreo 40 de lucrări care, fără îndoială, reprezintă o semnătură de deplină maturitate artistică, un fel de „Iată, acesta sunt eu!” trimis iubitorilor de artă care îi urmăresc creația, pe simeze sau în atelier.

E dificil de pus în cuvinte conținutul încărcat de semnificație al acestui set aniversar de picturi realizat de Mircea Popițiu și ridicat deja pe simeze în chiar capitala culturală a Transilvaniei. De aceea, voi încerca doar o schiță modestă, care să deschidă apetitul iubitorilor de artă.

În primul rând, aș vrea să scot în evidență sublimarea spațiilor, ființelor, elementelor până aproape de esența lor grafică sau de culoare. Cu o ușurință spectaculoasă, Popițiu a schițat lumi posibile în structuri abia născându-se sau ajunse la purificare. Simplitate acoperind dezlănțuire, iată o posibilă definiție estetică pentru tablourile lui Mircea Popițiu. Artistul deschide, cu tablourile lui, porțile imaginației, până le tremură țâțânile și orizonturi mereu noi copleșesc privirile și gândurile.

Apoi, găsim, în tablouri curajoase, respirația în treceri de culoare și de ritm: poți gâfâi, ca după o alergare sufocantă, sau poți respira ca un prunc liniștit pe măsură ce înțelegi destinul privirii cotrobăind spațiul pânzei.

Elementele sunt și ele fir roșu în acest set de lucrări. Apa, jucându-se cu focul - ridicate de vânt pe pulberea pământului -, rămân distincție și integralitate, se completează, nu se ucid între ele, sunt tovarăși pe viață, își împrumută forme, culori, comportament și intenții.

E copleșitor, mai ales în soluția expozițională găsită de un maestru al simezelor, Florin Gherasim, la Muzeul de Artă din Cluj Napoca, să regăsești inclusiv linii de forță în succesiuni ale graficii, tehnicii, stilului și chiar timpului, în acest set de picturi propus, aniversar, de Mircea Popițiu.

Așa se face că, la 60 de ani, Mircea Popițiu înflorește artistic, renăscându-se pentru un viitor artistic de cu totul alte dimensiuni decât până acum.

La mulți ani, Mircea Popițiu, și sper ca parte din aceste lucrări extraordinare să urce și să stea, măcar o vreme, și la EM Art Gallery, la Deva, în spațiul tău artistic din centrul Devei, ca un dar de suflet așezându-se și acasă!

Pagina 1 din 4