Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

UMANITATE ȘI SPERANȚĂ: Dăruind, vei dobândi!

UMANITATE ȘI SPERANȚĂ: Dăruind, vei dobândi! Credit foto: Club Lions Deva - Sarmizegetusa

Într-un timp în care umanitatea fertilă, cu structurile sale fine, este înlocuită cu sterilitatea pragmatismului tehnologic, gesturile omenești cu suflet sunt rare. Și, tocmai fiind rare, trebuie scoase la iveală, în spațiul public, cât mai vizibil, în speranța că vor trezi omul bun care tinde să moară în noi, cel sufocat de presiunea unei lumii lipsite de proiecția unui viitor construit din căldură omenească.

 

Am găsit căldură omenească, umanitate plină de speranță într-un gest de un simbolism perfect, gest reflectat de o acțiune a Cluburilor Lions Deva – Sarmizegetusa și Leo Deva – Sarmizegetusa. O acțiune la care și-au adus aportul, desigur, și alți oameni buni, o acțiune pusă sub semnul perfect al adevărului care spune că „Dăruind, vei dobândi!”. Un adevăr care este și proiect al celor două Cluburi.

 

„Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

Această poveste, despre care vorbim, s-a desfășurat chiar în a doua zi de Rusalii, în 17 iunie 2019. În acea zi, povestesc organizatorii, „membrii cluburilor și-au ȋndreptat atenția spre familiile din satele izolate din zona Pădureni – județul Hunedoara, gătind 120 de porții de mâncare. Am oferit mâncare caldă tuturor sătenilor din localitatea Muncelul Mare și din satele limitrofe - Muncelul Mic, Runcu Mic, Boia Bărzii. După slujba religioasă de la biserica din satul Muncelul Mare, am stat de vorbă cu locuitorii, am servit prânzul împreună, la Căminul Cultural, am identificat o parte din problemele cu care se confruntă și am stabilit activități pentru anul lionistic următor”.

 

„De multe ori, uităm să oferim, să iubim, ba chiar și să zâmbim, trăim ȋntr-o lume în care propria persoană e mai importantă decât orice altceva. Cu siguranță, ne-ar fi tuturor mai bine dacă am oferi mai mult din ceea ce poate, la rândul nostru, ne-ar plăcea să primim. Este mare nevoie să ne aplecăm ȋnspre semenii nostri, să le dăruim din puținul nostru. Darul să vină din inimă, să-l oferim cu drag și cu plăcere, să punem în el o fărâmă din sufletul nostru căci, atunci, are mai multe șanse să ajungă acolo unde trebuie, unde este nevoie de el. Abia atunci vom simți acea mulțumire, acea bucurie lăuntrică de a oferi”, spun organizatorii acestei omenești reîntâlniri cu bunătatea și dragostea față de lumea în care trăim.

 

 

„Mulțumim tinerilor Leo care au participat la activitate și au fost de mare ajutor: Andreea Vonica, Maria Pioara - responsabil proiect, Antonia Găvănescu - președinte ales 2019-2020, Carla Bărăștean, Mădălina Sorescu, Antonia Ion, Adam Diana, Macarie Miruna, Timeea Băluș.

Mulțumim tuturor membrilor Lions, voluntarilor Lions, aspiranților Lions care au participat la aceasta activitate și au dăruit timpul lor și o parte din sufletul lor oamenilor din acest minunat ținut al Pădurenilor: Corina, Cornelia, Teodor, Monica, Nelu, Bobo, Marius, Cosmin, Marian, Gabi, Maria, Dacia, Alin, Adina, Cristina, Sandu! We serve!”

 

Rate this item
(1 Vote)
Last modified on Marți, 18 Iunie 2019 20:05
Volodia Macovei

“La résignation est un suicide quotidien.” (Honoré de Balzac )

https://volodia.online

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Ultimele tweet-uri

INEDIT: FORMAțiuni, prima tabără de Land art găzduită de Geoparc https://t.co/eOKTfAZQ8W prin @tripplesworld
DESCHIS: Muzee hunedorene de vizitat în ziua de Sfânta Maria https://t.co/xNs3kwoKgx prin @tripplesworld
Festivalul Plăcintelor Pădurenești https://t.co/plvBEjh81X prin @tripplesworld
EVENIMENT EDITORIAL: Traian Berbeceanu - Radiografia unei mârșăvii judiciare https://t.co/3DiHBuxuEa prin @tripplesworld
Follow Independent HD on Twitter