Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Iubirea care leagă efemerul cu eternitatea

Hristos a înviat! Așa se întâmpină creștinii după sărbătorile pascale și, dacă ar ține tradiția, timp îndelungat așa s-ar spune și „bună dimineața”, și „bine te-am găsit”, și „bine ai venit”, și „bună să-ți fie inima”… Tradiția asta a salutului creștin care depășește cele trei zile „luminate” ale Paștilor, în mesajul învierii, nu este toană canonică, chiar dacă pare așa în memoria scurtă a modernității - o modernitate care aleargă până și simbolurile. Tradiția asta scurtează și duce în timp, în fapt, bucuria esențială a creștinilor și suportul vieții creștine: Învierea. O scurtează ca mesaj, în sensul în care a trăi creștinește înseamnă, mai simplu, să îți saluți semenii mereu cu „Hristos a înviat!” - pentru că nu există alt mesaj al credinței creștine care să însemne toată speranța fiecărei zile din viața omului credincios, alt mesaj care să cuprindă încrederea creștinului în consistența și rațiunea de nezdruncinat a propriei existențe.

Ar spune un comentator - inteligent, dar captiv apartenenței la rețeaua modernității, captiv la simplificarea până la aproape-onomatopee a discursului (time is money, zice omul!) – că timpul nou păstrat de creștinul modern pentru a-și întâmpina aproapele cu „Hristos a înviat!” este mai mult decât rezonabil: o noapte și trei zile extrase din nodul gordian al supraviețuirii de peste an… Și ar mai spune, același inteligent dar poate prea conectat comentator, că nu în cantitate și timp se măsoară credința, ci în intensitate. Ultima aplicație este și cea mai perfidă formă de manipulare: nu cantitatea și timpul, ci intensitatea. Observați, desigur, faptul că lipsește ceva din ecuația de mai sus: calitatea. Și ajungem la una dintre cele mai moderne forme de a măslui lucrurile bune sau de a îmbrăca răul în intenții onorabile: omisiunea.

Poți să-l contrazici pe cel care spune că acel creștin care și-a ros genunchii în pragul mănăstirilor și în rugăciunile zilnice din marginea patului nu este cu mult mai bun creștin, mai înălțat și mai întrupat decât cel care, în momentele esențiale ale calendarului creștin, cu precizie, este un model social, chiar știe și să explice de ce? Îl poți contrazice, dar dialogul cu el te va doborî sau va deveni absurd. El spune că reprezintă esența, în picături rare, în timp ce armata creștină a fiecărei zile din viața bisericii (instituție și întrupare) reprezintă purtătorii banali și nedumeriți ai credinței. El spune că este modelul și că ceilalți sunt firele, slab conștiente, care desenează, dorindu-se întrupate, acest model.

Cea mai perfidă formă de manipulare, spuneam: nu cantitatea și timpul, ci intensitatea... Observați, desigur, faptul că lipsește ceva din ecuația de mai sus, anume calitatea.

Hristos a înviat! Ce fel de ecuație folosim pentru a ne constitui parte a Învierii? Și, ca să alungăm manipularea relației golănesc-contradictorii între cantitate-timp și intensitate, să ne întrebăm, simplu, unde, în ce am pierdut calitatea.

Hristos a înviat! Suntem inundați – 2000 de ani e ceva timp! - de informații care ne spun cam când, cam unde, cam de ce. Suntem echipați cu răspunsuri scurte, la teme la fel de fugărite ale Învierii: era știut, au mărturisit, nimic nu arată/ nu poate arăta altfel decât cuvântul Domnului. Un echipament bun de supraviețuit în lumea creștină din coasta modernității, un echipament construit cu timp și cantitate, un echipament care se arată mai trainic sau mai firav, în lumina densității și rezistenței pe care o demonstrează. Unde e calitatea?

Abia după ce încercăm rezolvarea cinstită a întrebării de mai sus, descoperim cum amăgirea bunului creștin - care uită de creștinism încercând să impună locul cât mai admirat între cel care și-a ros genunchii în pragul mănăstirilor și cel care, în momentele esențiale ale calendarului creștin, este un model social – se poate stăpâni, până la… credință.

Calitatea, în consumul global al vieții creștinului, are repere uluitor de simple, repere care nu trebuie căutate în practica modelelor, cât în principiile luminoase ale teoriei care fundamentează creștinismul de două milenii. Nu vorbim despre teorie, în sensul ușor golit al modernității, ci în sensul consistent al acesteia, aplicat creștinismului: teoria ca privire aruncată cu înțelepciune asupra rațiunilor morale care vertebrează lumea creștină și dau consistență uluitoarei descoperiri către om a Învierii ca finalitate, teoria în înțeles de contemplare cu sufletul deschis al lumii de pace desfășurată de creștinism, variantă la încrâncenarea războiului nesfârșit al contrariilor, teoria ca spectacol al înțelegerii, nu doar cu mintea, ci cu tot sufletul.

Din această perspectivă, trebuie înțeles, spunem noi, că teoria care fundamentează creștinismul are la bază o formă de iubire definitivă, necondiționată: cea care leagă tensiunile superficiale de la suprafața vieții de zi cu zi într-o peliculă ce umezește, în mod egal, efemerul și eternitatea. Această iubire definește calitatea vieții integrale, prin faptul că este a tuturor oamenilor și dumnezeiască prin sursa ei, prin înțelepciunea propriei existențe. Este o iubire care nu acceptă variante și care își este sieși unică teorie de viață, dăruindu-se omului care crede în ea. Dincoace și dincolo de această iubire definitivă, nu există decât confuzii bazate pe cantitate, timp și intensitate, confuzii limpezite de Iisus Hristos în bucla unei vieți pământești exemplare, o viață deslușită și într-un mesaj pe care îl înțelege orice suflet deschis.

Or, asta înseamnă calitate, asta înseamnă viață și, cu voia dumneavoastră și după mintea și sufletul nostru, asta înseamnă: „Hristos a înviat!”.

Rate this item
(1 Vote)
Volodia Macovei

“La résignation est un suicide quotidien.” (Honoré de Balzac )

https://volodia.online

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Ultimele tweet-uri

INEDIT: FORMAțiuni, prima tabără de Land art găzduită de Geoparc https://t.co/eOKTfAZQ8W prin @tripplesworld
DESCHIS: Muzee hunedorene de vizitat în ziua de Sfânta Maria https://t.co/xNs3kwoKgx prin @tripplesworld
Festivalul Plăcintelor Pădurenești https://t.co/plvBEjh81X prin @tripplesworld
EVENIMENT EDITORIAL: Traian Berbeceanu - Radiografia unei mârșăvii judiciare https://t.co/3DiHBuxuEa prin @tripplesworld
Follow Independent HD on Twitter