Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Vernisaj Mihaela Luca: Mimesis și catharsis sau lumini din umbrele eliberării

Continuând frumoasa serie a evenimentelor expoziționale remarcabile, pictorul Mircea Popițiu a reușit să aducă, pe simezele EM ART GALLERY din Deva, încă un artist uimitor: Mihaela Luca. Vernisajul, care a avut loc marți, 3 martie 2020, a adunat la un loc mulți iubitori ai artei deja obișnuiți cu bucuriile estetice din galeria privată aflată în centrul vechi al Devei.

Au lipsit cârcotași artiști cu siglă, care încă trăiesc cu convingerea că valoarea unui artist e dată de apartenența la o gașcă oficială, nu de muncă și talent. Iată că noua expoziție de la EM ART GALLERY îi mai contrazice o dată... dacă mai era nevoie. Pentru că Mihaela Luca nu are patalamale și nici siglă de uniune tatutată pe creștet, dar are talent, profunzime, suflet de artist și nebunia de a reîncerca libertatea de expresie, adică spiritul pur al artelor.

În montajul video atașat acestei cronici, cei care nu au reușit să ajungă la eveniment vor regăsi atmosfera de la vernisaj, iar noi vom lăsa, mai jos, câteva vorbe despre cât și cum am priceput din această uimitoare expoziție.

 

Întocmai cu spiritul artistei, așa cum se-ntrevede el din lucrări, expoziția de la EM ART GALLERY este ușor sălbatică, un amestec ușor debusolant la prima privire. Tehnici diferite, lumini diferite, planuri diferite, simboluri așijderea. Ca un manifest împotriva cutumelor și subordonării estetice. Dar e doar o amăgire de prim contact. Pentru că expoziția are unitatea unui poem violent al descătușării.

Oricum, Mihaela Luca își ajută privitorul cu titlu expoziției, „Abreacție”, respectiv, mai simplu și mai scurt, ceea ce spuneam mai sus: descătușare, eliberarea emoțiilor captive care nu-ți lasă loc de noi trăiri, de o nouă viață sufletească, de o nouă viață pur și simplu.

Și psihologic dar și estetic, această descătușare împlinește, nu-i așa?, idealul poetic universal, care este și ideal al artei și al muzicii: catharsis. Imităm lumea și ființa, mimesis adică, cu mai mult sau mai puțin talent, cu mai multă sau mai puțină înțelepciune, în speranța că purificarea, catharsis adică, și reînnoirea vor avea loc.

Psihologic, lucrările Mihaelei Luca declanșează reacții cathartice cu mult înainte de a opera estetic asupra sensibilității privitorului. Face asta prin jocul complicat și profund al culorilor. Culorile, în vecinătăți și suprapuneri extrem de interesante și abil studiate în multe locuri, sunt primele contacte emoționale cu pictura Mihaelei Luca. Abia după ce te obișnuiești cu des violentul contact cu culoarea, o senzație aproape fizică, dureroasă - așa cum te obișnuiești noaptea cu întunericul, înainte de a descoperi lumea de după apus – poți să te hrănești estetic din întreaga pictură a artistei.

Înțelegând bine culoarea, rostul, intențiile folosirii ei, înțelegi cum trebuie și formele, alternanțele de lumini și umbre, capcanele unor visuri ale artistului pe care, parțial, le poți împărtăși, așa cum descoperi surprizele uimitoare din accesul la ceea ce Jung numește inconștientul colectiv, o anume memorie universală a ființei.

Mihaela Luca, după gândul nostru, nu ar fi putut „sângera” estetic cu asemenea profunzime, dacă nu ar fi avut descoperirea unor la fel de profunde și complexe trăiri efective. Nu poți sonda atât de adânc, cum face artista, teritoriul agresiv și plin de capcane al emoțiilor ființei, decât dacă ai fost acolo. Pentru că propunerile emoționale din tablourile Mihaelei Luca sunt recognoscibile pentru oamenii care au avut experiențe de viață în teritoriul deseori sumbru al limitelor, al periferiilor gândului, al desprinderii de realitate și revenirii brutale la ea.

Povestea globală din tablourile Mihaelei Luca este ancorată în dezvăluirea agresivității emoționale ce se dorește mereu ascunsă, cea pe care o menținem periculos îngropată și care ne macină ființa dacă nu o eliberăm, într-un fel sau altul.

Mihaela Luca pictează relativ ușor lucruri dureroase: imaginile fie scrâșnesc, fie țiuie ca un tinitus enervant, fie șoptesc ca suflul imediat dinaintea eliberării. Sunt lucrări peste care nu poți trece, cum treci peste o punte din grădina botanică, să vezi alte straturi de flori. E un efort necesar, acolo. E întocmai magistralelor spectacole dramatice... Mimesis și catharsis: cu râs, cu plâns, cu bucurie, cu teroare, cu descătușarea, pentru o clipă salvatoare, din chinga fricii, cu sympatia - afinitatea naturală care salvează omul din singurătate.

 

Ar fi multe de spus despre tablourile Mihaelei Luca: sunt descinderi estetice pline de semnificații. Dar ne oprim aici cu modesta noastră cronică și vă invităm să vizitați această superbă expoziție la EM ART GALLERY, în centru vechi al Devei. Merită cu prisosință.

Rate this item
(1 Vote)
Last modified on Miercuri, 04 Martie 2020 18:51
Volodia Macovei

“La résignation est un suicide quotidien.” (Honoré de Balzac )

https://volodia.online

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.